Cascada Vadu Crișului ar putea să ia locul cascadei Bigăr. Este la fel de spectaculoasă, dar mai înaltă decât aceasta!

Cascada Vadu Crișului ar putea să ia locul cascadei Bigar în preferințele turiștilor, după ce acesta s-a prăbușit parțial. Mai înaltă și la fel de spectaculoasă, căderea de apă din Bihor se află pe un traseu amenajat cu lanțuri, pe stâncă.

Apa cascadei vine direct din peștera Vadu Crișului, amenajată chiar deasupra căderii de apă.

Cascada are o înălțime de 9 metri, iar apa cade ca un văl peste un amestec de travertin și mușchi, de unde analogiile cu mult mai celebra cascada Bigar din Caras Severin.

Pinter Istvan, șef al Salvamont Bihor: Are asemănări, dar parcă suportul e mai mare. Dar mai în amonte s-a desprins stâncă asemănătoare ca și Bigărul, iar acum este în mijlocul albiei.

Între Bigăr și cascada Vadu Crișului din Bihor există asemănări, însă când vine vorba despre clasamente, părerile sunt împărțite.

Dorel Cosma, primarul comunei Vadu Crișului: „Asta e cea mai frumoasă. Pot spune că este una dintre cele mai frumoase cascade din România”.

„Eu zic că Bigărul e mai spectaculos, nu e așa înalt, dar e mai spectaculos parcă”, spune un turist.

Accesul către cascadă se poate face pe un traseu marcat, pe malul stâng al Crișului Repede, prin pădure. E prevăzut cu lanțuri, pentru ca turiștii să poată înainta în siguranță.

Turiștii spun că traseul este ușor și interesant: „Are de toate, și traseu, și peisaj, e și această chestiune cu raftingul”.

Cei care ajung în Vadu Crișului mai pot vizita peștera sau pot face trasee de via ferrata. În zonă există pensiuni, campinguri, dar și posibilitate de cazare la cort, în pădure.

sursa: www.digi24.ro

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email
Instagram