Majorări de tarife la Metrorex și STB de la 1 August

De la 1 august vor fi operate majorări de tarife la Metrorex și STB, au anunțat marți dimineață Ministerul Transporturilor și Primăria Municipiului București, în subordinea cărora se află cele două societăți de transport din Capitală. La integrarea tarifară anunțată de cele două autorități a fost însă ”uitat” transportul feroviar periurban.

”Ministerul Transporturilor și Infrastructurii anunță că de la 1 august, Metrorex și  STB își armonizează oferta comercială, ca un prim pas spre integrarea transportului în comun din București și zona metropolitană”, se arată în comunicatul dat publicității de MTI.

În cazul STB, tariful pentru o călătorie crește de la 1,3 lei la 3 lei (sau 10 bilete pot fi achiziționate cu 25 lei). În cazul metroului, tariful pentru o călătorie crește de la 2,5 lei la 3 lei. ”Menționăm că, în cazul STB, aceasta este prima actualizare a tarifelor de călătorie din 2008. Iar la metrou, ultima ajustare a prețurilor a fost în 2014. Totodată, potrivit estimărilor, încasările suplimentare generate de această măsură se vor reflecta direct în condițiile de călătorie – prin investițiile pe care cele două companii le vor putea efectua”, se arată în comunicatul citat.

Majorări de tarife la Metrorex și STB. Dacă vrei să circuli cu ambele, plătești mai mult

Numai că integrarea tarifară nu este pe modelul marilor metropole occidentale, unde biletul costă la fel, indiferent de operator.

”O călătorie cu metroul sau transportul în comun terestru va costa 3 lei, iar un bilet comun STB/Metrorex va fi 5 lei. Pentru suma de 5 lei, un călător va beneficia de o călătorie cu metroul și 90 de minute în transportul în comun terestru. Un abonament de 24 de ore va costa 8 lei, iar abonamentul comun STB/ Metrorex pentru 24 de ore va fi 14 lei”, se mai arată în comunicat. Deci, dacă vrem să mergem și cu metroul, și cu mijloacele de transport de suprafață, va trebui să pltătim mai mult, în condițiile în care ambele societăți sunt de stat. Spre comparație, la Londra, unde operatorii de transport sunt privați (cu excepția metroului), biletul are preț unic, indiferent dacă mergi cu trenul urban, metroul sau autobuzul.

Mai  scump cu trenul decât cu autobuzul.  Cum încurajăm transportul feroviar?

Directorul general al Societății de Transport București, Adrian Criț, a declarat pentru  Club Feroviar că de la 1 august nu vor mai exista diferențe de tarif între transportul urban și cel periurban, către și dinspre localitățile din județul Ilfov. În momentul de față, o călătorie urbană costă 1,3 lei, iar una preorășenească 1,5 lei.

Ceea ce a uitat însă Ministerul Transporturilor a fost să alinieze la acest tarif și CFR Călători, și pe ceilalți operatori feroviari care fac transport în județul Ilfov. De exemplu, o călătorie cu STB până la Mogoșoaia (PO Parc Mogoșoaia) sau Otopeni (Patinoar PO – ”gara lui Țiriac”)  va costa 3 lei, iar cu trenul 4 lei. Sunt doar două exemple, căci mai sunt rute de navetiști în județul Ilfov.

Cardurile STB vor putea fi folosite pentru accesul la metrou

Tot de la 1 august, cardurile STB vor putea fi utilizate și pentru accesul la metrou, a mai spus Adrian Criț. De asemenea, atunci când vor fi introduse, cardurile Metrorex (nu cartelele magnetice pe suport carton) vor putea fi folosite la validatoarele STB.

Tariful de călătorie cu liniile expres rămâne neschimbat, a precizat directorul general al STB.

Noutatea la abonamentele de 24 și 72 de ore este că acestea vor fi chiar 24 de ore de la momentul emiterii. Se elimină noțiunea de abonament „de zi” care, cumpărat la ora 18:00, de pildă, era valabil doar 6 ore din acea „zi”.

Ambele societăți introduc și opțiuni favorabile pentru companiile care doresc să își susțină angajații să folosească transportul în comun. Vor exista abonamente de o lună, 6 luni și 12 luni. Prețurile lor vor fi de 80 de lei separat pentru fiecare dintre rețele (140 de lei în comun STB/ Metrorex), 400 de lei (700 de lei în comun STB/ Metrorex), respectiv 700 de lei (1200 de lei în comun STB/ Metrorex).

”Atât Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Cătălin Drulă, cât și primarul general al Municipiului București, Nicușor Dan, îi încurajează pe bucureșteni să opteze pentru un transport în comun terestru și cu metroul. La fel ca în toate capitalele europene, transportul public în comun reprezintă o soluție pentru degrevarea traficului și o alternativă mai puțin poluantă la traficul auto”, se mai arată în comunicatul citat.

sursa: clubferoviar.ro

Loading

Please follow and like us:
Pin Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email
Instagram